Vitaminele in alimentatia cainelui

 Nutriţia câinelui este complet diferită de cea a omului, câinele fiind capabil să digere carnea crudă, în cantităţi mari chiar, dar amidonul crud face priză precum cimentul în stomacul câinelui şi nu este absorbit de mucoasă.
       În atenţia chinotehniei s-au impus, în ultimul timp, observaţii deosebit de importante asupra nutriţiei canine, observaţii referitoare la câinii semisălbatici. Aceştia sunt animale carnivore care îşi omoară singure prada sau consumă cadavrele găsite, abandonate de alte carnivore.
       Datorită modului în care îşi procură hrana, mesele lor, deşi abundente, sunt la intervale foarte mari (uneori 24 de ore), iar digestia se realizează mai bine în timpul somnului decât în timpul stării de activitate. Câinii Dingo şi câinii Paria se hrănesc cu specii de animale mici şi cu diverse reziduuri. Câinii nomazilor din Africa, pe jumătate sălbatici, nu mănâncă nimic de la stăpânii lor, ci consumă cadavre de vite, viermi, lăcuste, bălegar proaspăt de cal.
       Câinii din Ţara de Foc desprind, cu o lovitură de labă, scoicile lipite de stânci. În regiunile arctice, baza alimentaţiei câinilor o constituie peştele, pe care-1 pescuiesc ei înşişi. Când un carnivor de-abia şi-a omorât prada — în general un ierbivor —, consumă întâi viscerele abdominale şi conţinutul lor, ingerând în acest fel şi masa vegetală, în curs de digestie, existentă în intestine. De reţinut însă că, dintre carnivore, canidele sunt, în mod normal, mai puţin exclusiv carnivore.
       Astfel, vulpile se hrănesc frecvent cu fructe coapte. Unii câini de vânătoare consumă importante cantităţi de struguri, producând stricăciuni plantaţiilor viticole. De aici concluzia că un câine, fie el semisălbatic sau domestic, are un regim alimentar omnivor într-un sens foarte larg, deoarece aparatul digestiv, înzestrat cu o toleranţă remarcabilă, îi permite să consume cele mai diverse alimente. Este greşit când se spune că specia canină a devenit omnivoră sub influenţa domesticirii, din moment ce câinii semisălbatici au acelaşi regim nutritiv.
      De reţinut însă că un câine preferă, în continuare, alimentele care i-au fost date în prima perioadă a vieţii sale (de pui). Din această cauză, când se modifică brusc, fără precauţii, regimul alimentar, apar tot felul de tulburări digestive. Interzicerea anumitor alimente se face treptat şi nu în mod brusc, pentru că, nu de puţine ori, intervine şi aşa-numita rutină fiziologică, mai ales la câinii care, timp de două-patru generaţii, au primit acelaşi regim alimentar. Dar, indiferent de condiţiile în care „domiciliază" câinele, trebuie să i se asigure alimentaţia cea mai corectă.
      Ca şi la alte specii, principalii nutrienţi indispensabili vieţii sunt:
— proteinele (albuminele), ce se găsesc mai ales în carne, lactate, ouă, peşte, conserve de carne etc.;
— lipidele (grăsimile), care au atât surse animale cât şi vegetale;
— glucidele (hidrocarbonaţi), existente în alimente, ca zahărul, produsele zaharoase, făina, cartofii, orezul, pastele făinoase ele.;
— microelementele: calciu, magneziu, sodiu, fosfor, care se găsesc în lactate, produse din carne etc.;
— vitaminele, îndeosebi cele liposolubile: Ai, D2, F, E etc, dar şi cele din grupele B şi C.
     În perioada de creştere, raţia zilnică trebuie să conţină trei părţi de proteine la o parte de glucide şi o parte de calciu la o parte şi jumătate de fosfor (in ceea ce priveşte microelementele).în legătură cu aportul vitaminic în raţia alimentară facem următoarele precizări : Administrarea principalelor vitamine, sub formă de preparate farmaceutice, o face numai medicul veterinar. Folosirea acestora în mod fantezist de către crescător, sau la sfaturile unor binevoitori, mai ales în primele luni de viaţă ale puiului, pot genera mari necazuri.
 Vitamina A (vitamina epiteliilor) este un factor antixeroftalmic, de creştere, de troficitate şi bună funcţionare a ţesuturilor epiteliale. În alimente se găseşte în: ficat, untură de peşte (vitamina A forte este chiar untură de peşte). De asemenea, în morcovi cruzi, sub formă de provitamină A. Doza pentru animalele mici este de 50 000 UI pe săptămână.
 Vitaminele B (vitaminele sistemului nervos si ale metabolismului).
 Dintre ele, vitamina B1 (fortissimm, forte), numită şi aneurină, are o mare importanţă în metabolizarea glucidelor, iar vitamina B2, numită şi riboflavină, participă la structurarea aminoacizilor şi formarea proteinelor, mai ales în timpul creşterii câinelui. Vitamina B6, numită şi acid folic, este hepatoprotectoare, dar are şi un rol preponderent în prevenirea eczemelor, menţinerea luciului părului, integrităţii unghiilor etc.
 Vitamina B12 (ciancobalamina) are rol important în formarea globulelor roşii. Tot complexul B se găseşte în produse lactate, carne de vită şi de pasăre, în legume, orez şi drojdia de bere proaspătă. Vitamina C (acid ascorbic; vitamina antiscorbutică). Are un rol deosebit în protecţia ficatului; ajută, indirect, la fixarea calciului, alături de vitamina D2, la tineretul în creştere, la femelele gestante şi în lactaţie; în tratamentul unor distocii şi în îngrijirea postoperatorie după cezariană. Necesarul zilnic pentru un câine de talie mijlocie este de 1 g pe zi.
 Vitamina D2 (calciferol; antirahitică). Are acţiune strâns legată de metabolismul calciului şi al fosforului, previne şi combate rahitismul, ostcomalacia, fracturile şi tulburările de creştere la tineretul canin. (Vitamina D3 nu poate fi administrată câinilor, deoarece este alergică.)
 Aportul de vitamină D2 este necesar mai ales iarna şi primăvara, în cazul bolilor parazitare şi infecţioase şi al dezechilibrului în raportul calciu/fosfor. Se administrează o dată la două săptămâni, în doze de 2 ml, injectabil (4 000 UI). La tineretul canin, cantitatea necesară de vitamina D2 este de patru ori mai mare decât doza de întreţinere de care are nevoie un câine adult. Sub acţiunea razelor ultraviolete are loc şi la câine formarea de vitamină D la nivelul pielii. Vitamina E (tocoferol).
 Cunoscută ca o vitamină antisterilică este, de fapt, un factor antitoxic, fiind impropriu denumită ca atare. Se găseşte în cereale încolţite, drojdia de bere proaspătă, ficat şi este solubilă în grăsimi. Lipsa ei duce la o degenerare a musculaturii scheletului şi a miocardului, mai ales la tineretul canin, în jigodie poate fi administrată în doză de 30-60 mg. Se recomandă şi în paradontopatii, reumatism, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie. Vitamina K (antihemoragică).
 Indispensabilă pentru sinteza protombinei la nivelul ficatului, e indicată în hemoragii şi diateze hemoragice, în insuficienţa hepatică, hepatite, ciroze etc. De reţinut că vitamina K1 (Fitomenadion — produsul comercializat) reprezintă principalul antidot în intoxicaţiile oxicumarinice, numai că la câine provoacă alergii pasagere. Vitamina F. Substanţă organică, rezultată din amestecul unor acizi graşi nesaturaţi care, în organism, au un rol preponderent în menţinerea troficităţii pielii, în metabolismul lipidelor (mai ales la rasa Collie), în creştere la tineretul canin, în mecanismele endocrine şi în ovulaţie.


sursa:http://www.caini-pisici.ro/categorie/Nutritie_si_alimentatie_056/Alimentatia_cainilor_0175.html