Accidentul...

 Era o zi frumoasa de primavara, iar eu ma jucam pe malul Somesului impreuna cu prietenii mei. La un moment dat am vazut ca se apropie un caine impreuna cu stapanii, iar eu m-am dus sa il salut. Cand au vazut ca merg spre ei au trecut repede pe cealalta parte a strazii, iar eu m-am dus dupa ei... nu m-am mai gandit ca nu am voie sa merg acolo si nu am ascultat-o pe mami cand a strigat la mine. Deodata am auzit un sunet puternic si o lovitura puternica m-a trantit la pamant. Am vrut sa ma ridic, dar nu am reusit, masina era oprita cu roata pe labuta mea. Mami a strigat la sofer sa dea masina mai in spate ca sa ma scoata de acolo, iar dupa aceea i-a spus sa ne duca la doctor. Acolo ne-a intampinat un domn foarte de treaba care mi-a facut 1 injectie, ca sa nu mai simt durerea... mami era mai speriata ca mine, ma uitam in ochii ei , as fi vrut sa ii sterg lacrimile, sa ii spun ca nu ma doare nimic, sa nu o mai vad ca sufera. Doctorul mi-a mai facut o injectie, apoi m-a operat. Nu am adormit, asa cum se asteptau ei, ci ma uitam cum imi da gaura in labuta si imi pune tijele. Eram curioasa ce imi face acolo, dar nu mai aveam putere sa ripostez. Vroiam sa sar de pe masa de operatie, dar nu puteam...

  

Dupa ce a terminat doctorul operatia, au venit mami si cu tati si m-au luat in brate... m-am mai linistit putin. M-au dus acasa, m-au pus in pat la caldurica. Tati a dormit in cealalta camera, ca sa am eu loc in pat, sa nu ma lovoeasca din greseala in timp ce doarme. A fost o noapte lunga... aveam dureri ingrozitoare, plangeam intr-una, aveam febra, tremuram. Mami ma tinea in brate, imi punea comprese, imi punea supozitoare pentru febra, imi umezea gurita cu putina apa...
 eu nu aveam putere sa fac nimic...  cel mai greu a fost cand a trebuit sa ies afara sa imi fac treburile... a trebuit sa ma care in brate, iar eu sunt destul de grea, la cele 30 kg ale mele, si trebuia sa aiba grija sa nu ma lovesc la labuta.
     Imi placea sa stau afara pe balcon la aer, sau ieseam cu mami si stateam pe mal, langa apa. Nu lasam nici un catel sa se apropie de mine, imi era teama sa nu ma loveasca... ei nu stiau ce dureri aveam eu...
     Mergeam la doctor in fiecare zi ca sa imi schimbe pansamentul, mereu imi facea injectii dureroase, dar stiam ca numai asa ma puteam face bine...
    Timpul trecea foarte greu, labuta ma durea, in afara de plimbarile pana la doctor nu puteam merge niciunde, nu aveam putere... imi era foarte dor de prietenii mei de pe Somes, acum nu ma mai puteam juca... era prea mare durerea ca sa imi stea gandul la joaca... dupa vreo luna am luat o jucarie in gura si am inceput sa o rod... imi aduc aminte cat de fericita era mami cand m-a vazut ca ma joc :)
   Au trecut 2 luni, iar noi ne-am mutat in alt cartier, aici nu mai sunt atatia catei, dar imi place, e liniste, mami a gasit un loc ingradit unde ma poate lasa libera sa ma plimb putin.
  Au trecut 9 luni de la accident, acuma ma pot juca, pot alerga, dar nu prea mult , altfel mi se umfla labuta a doua zi si ma doare. Acuma avem in spatele blocului un loc unde ma pot juca linistita, si in siguranta...

  Poate... daca o ascultam pe mami si nu mergeam dupa cainele acela, nu as fi patit nimic, sau poate daca era ingradit locul nostru de joaca, asa cum prevede legea, ne puteam juca in siguranta...