miercuri, 21 decembrie 2011

Un suflet parasit...

 Intr-o seara cand ne intorceam acasa de la joaca am auzit un catelus plangand, era un puiut mic, mic, abandonat saracutul de oamenii rai afara in frig.
La mami i-a fost mila de el si l-a luat acasa. Intr-un fel m-am bucurat, ca aveam si eu cu cine ma juca, dar eram si un picut geloasa, mi se parea ca i se acorda mai multa atentie decat mie.

La inceput nu stiam cum sa ma port cu el, deoarece era atat de mic si nu puteam sa ma joc cu el la fel cum o faceam cu prietenii mei, dar m-am obisnuit. Mami s-a chinuit foarte mult sa ii caute un stapan, iar in cele din urma a reusit sa ii gaseasca o familie care il iubeste mult.
Am mai fost in vizita la el acasa impreuna cu mami, am fost surprinsa sa vad ca dupa cateva luni inca ma mai tinea minte. Acuma e mare, sanatos, are o familie care il iubeste mult si mai are o surioara cu care sa se joace.
Eu nu inteleg cum pot unii oameni sa ne abandoneze, eu una nu as putea sa o parasesc pe mami niciodata...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu